Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani a dat dovadă de mult echilibru în declarații după tragerea la sorți din preliminariile Europa League având în vedere că trupa lui Marius Croitoru s-a calificat cu emoţii în turul secund preliminar Europa League, după o victorie obținută cu noroc în Kazahstan cu Ordabasy, scor 2-1.
Iftime a cerut multă atenţie în turul doi, cu Shkendija, recunoscând însă că un duel cu londonezii de la Tottenham la Botoșani în turul al treilea preliminar al competiției ar fi ceva de vis.
„Mai întâi eu nu aş vrea să spun > când eu nu sunt acolo. Eu nu pot să joc cu Tottenham până nu o să înving echipa din Macedonia. Deja îmi e şi frică să vorbesc despre pasul doi când nu am făcut pasul unu. Dar sigur, momentul poate fi extraordinar. Avem o oportunitate extraordinară de a ajunge într-un asemenea meci. E clar că nu mi-aş fi dorit Tottenham, dar până la urmă dacă vrei să intri la masa celor mari, trebuie să încerci. Când mă gândesc la Tottenham, la cât fotbal ştiu eu, după aia îmi e frică să mă mai duc la stadion. Dar cred că va fi un meci senzaţional pentru noi, un test foarte bun pentru jucători. Nu mă gândesc în niciun caz că acest meci este din start pierdut dacă l-am juca, desigur”, a declarat Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani.
Partidele FC Botoșani – Shkendija și Lokomotiv Plodviv – Tottenham se vor disputa pe 17 septembrie. În cazul în care moldovenii și londonezii se vor califica, se vor duela pentru un loc în play-off-ul Europa League. Turul al treilea este programat a se disputa pe 24 septembrie iar confruntarea ar urma să aibă loc la Botoșani!